in pofida celor intamplate,
un sentiment cordial shi perpetuu
tzashneshte cu acerbitate maxima
din inima-mi ahtiata de iubire
parea a fi perfecta utopie,
parea... dar nu era!
traiam un vis real, palpabil
eram in adevar: noi doi
zadarnic insa... ne imbatam cu apa rece.
credeam ca vom scruta in doi eternitatea
dar tot ce-am realizat noi doi
a fost un drum spre eshafod.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
:) sau, eu ar fi mai bine sa zic :(
primul este pentru poezie, al doielea, e emotzia care a ramas in mine...
e cea mai frumoasa poezie... :) dar oare de ce frumosul ma face sa plang?
o minte mereu treaza si o inima ce cauta puritatea cunosc raspunsul la intrebarea ta.
Trimiteți un comentariu